George Cosbuc - Nebuna

Voi o vedeti fugind prin sat,
Cu zdrentele siroi,
Desculta-n ger, cu ochii supti
De cine rādeti voi?
Si dupa dānsa curiosi,
De ce fugiti īn roi?


Ce fel de rau v-a facut ea
De-i faceti rau? Scuipānd
Īn urma ei, o huiduiti
Cānd iese-n drum, si cānd
Va vine-n prag flamānda, voi
O bateti īnjurānd.

Īi stiti povestea ei? De-o stiti,
Ce mult va cred misei.
Dar nu! Atunci ati fi milosi,
Cu dānsa, dragii mei,
Veniti dar, vreau azi sa va spun
Povestea vietii ei.

Pe deal, īn revarsat de zori,
Un bucium repetat
Da sunet, si latrau zavozi;
Barbat lānga barbat
Iesea din vai, suia pe culmi
Cu groful la vānat.

Sarmani iobagi! Un sat īntreg
Cu sila-n codru dus,
Pe placul unui domn nebun!
Si sus si tot mai sus
Treceau, purtānd īn ochi grabiti
Un cerb pe goana pus.

Si sir de sir gonaci stateau
Īn umbra de copaci,
Si contele pe-un tānar cal
Da frāu ca dus de draci,
Dar iata! Calul sub picior
A prins p-un biet gonaci!

Arama potcovita, -n piept
Un larg mormānt facu,
Au stat iobagii marmor toti,
Dar Arpad groful nu:
Zburānd pe cal privea-napoi
Cu rāsete, huhu!

Luptāndu-se cu moartea, el
Īn pat se zvārcolea,
Si biata ma-sa! Vezi-o azi
Cum plānge-n hohot ea?
Acelasi plāns, pe care-atunci
Sarmana īl plāngea.

Sarmana! si va bateti joc
De traiul ei d-acum;
Dar mama voastra n-ar putea
S-ajunga oarecum
Nebuna? V-ar placea s-o stiti
De rās obstesc pe drum?

Oh, leacul! unde-i? Din pamānt,
Din foc ea l-ar fi scos!
Erau saraci. Barbatul ei,
De mult bolnavicios,
Zacea si el, puteai de slab
Sa-i numeri os de os.

Pe lait fecior, parinte-n pat,
Pe rani al cārpei nod,
Si-n vatra focul stāns de mult
Si nu-i porumb īn pod:
Trei zile, iar a patra zi
Doi morti sub un prohod!

Iar azi cānd se trezeste-n ea
Nelimpedele gānd
Al mortii lor, ce rās aflati
Īn plānsul ei? Urlānd
Morteste, biata, iat-o iar,
De zid cu fruntea dānd

Si vezi cum face gesturi ea,
Asa precum īn joc,
Dezmierzi copii? Cum rāde ea,
Ca omul īn noroc?
Apoi rasare blastamānd:
Si-i varsa gura foc.

Rusanda e, copila ei!
Īn usa tinzii-n prag,
O dezmierda ea nopti īntregi
Ca un odor pribeag,
Ea singura i-a mai ramas
Din tot ce-avuse drag.

Privindu-si fata, īi parea
Si traiul mai domol.
Frumoasa, ca un sfānt potir
P-al schitului pristol,
Si harnica, din ceas īn ceas
Umplānd al casei gol.

Dar īntr-o zi, la casa ei
S-abate un argat:
Vrea domnul o camasa-n flori
Cu portul de la sat
Tu, Sando, cosi cea mai istet,
Sa mergi dar la palat!

S-a dus. Dar Arpad, el fierbea
De parimi pagānesti.
De ce-ncui usa? Ce vrei tu?
Turbatule ce esti!
Si capul ea si l-a zdrobit
De drugii din feresti.

A fost prea mult! Cānd i-au adus
Pe Sanda doi argati,
Ea n-a mai plāns, a stat ca stan
Cu pumnii ridicati,
Cu gura plina de blastam,
Cu ochii īnghetati.

Esti om nebun, cānd vrei sa porti
Īntreg onorul tau!
Nimic nu-i sfānt! Caci cei tari pot
Sili pe slabi la rau.
Si domnii sunt d-aceea tari,
Caci rād de Daumneīzeu!

Si-aici i-a izbucnit din ochi
Plānsoarea bob de bob,
Si jos, sacata de simtiri,
Cazu ea toata zdrob.
Domn groful, domn si Daumneīzeu,
Ei ambii rād de rob.

Si noi? Sa rādem īnjurānd
Pe robi? De ce pe ei?
De ce nu domni? Giganti īn drept
Si-n suflete pigmei.
Cu crucea-n māini sa palmuiesti
Pe domni ca pe misei!

George Cosbuc